Avertismentul Comisiei Europene pentru Spania și Slovenia

Avertismentul Comisiei Europene pentru Spania și Slovenia
Publicat: 10/04/2013, 17:32
Actualizat: 12/02/2016, 20:40

Comisia Europeană a avertizat miercuri că există riscuri excesive la adresa solidității economice în Spania și Slovenia și cere ambelor guverne să ia măsuri urgente pentru prevenirea extinderii crizei din zona euro, transmite Bloomberg.

Băncile slovene vor avea probabil nevoie de capital suplimentar, întrucât companiile supraîndatorate au probleme să returneze creditele din cauza recesiunii, a arătat Comisia, potrivit căreia și Spania este împovărată de datorii publice și private.

Slovenia a devenit o țină a piețelor financiare, din cauza problemelor băncilor, iar cererea scăzută la o vânzare de obligațiuni organizată marți arată așteptările investitorilor că țara va solicita un program de bailout.

Spania folosește deja un ajutor european pentru sistemul bancar.

„Blocajul politic și problemele juridice au împiedicat Slovenia să își rezolve corect dezachilibrele, ceea ce îi amplifică vulnerabilitatea într-o perioadă dificilă pentru finanțarea statelor în Europa”, se arată într-un raport al Comisiei Europene.

Ambele state au termen până pe 29 mari să ia măsuri de reformă, altfel riscă să fie penalizate conform unei proceduri adoptate în urmă cu un an la nivel european, referitoare la dezechilibrele macroeconomice.

Comisia Europeană a identificat probleme de mai mică amploare în alte 11 state, respectiv Belgia, Finlanda, Franța, Italia, Malta și Olanda, din zona euro, și Bulgaria, Danemarca, Ungaria, Suedia și Marea Britanie.

Toate aceste țări sunt solicitate să ajusteze politicile economice, dar niciuna nu a fost amenințată cu o procedură disciplinară care ar putea conduce la amenzi.

„Analiza este un semnal de trezire pentru mai multe state membre, să ia măsuri decisive pentru restaurarea competitivității”, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice și Monetare, Olli Rehn.

Recomandările CE vor arăta dacă autoritățile europene vor reuși să o ia înaintea crizei economice și fiscale sau vor rămâne din nou cu un pas în urmă, în anticiparea viitoarei țări care va suporta pedeapsa pieței financiare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Cu ce se ocupă Adriana Muraru, fosta „rivală” a Andreei Esca. Jurnalista s-a reprofilat după...
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jesse Owens, Regele Olimpiadei din 1936 de la Berlin. „Nu am fost invitat să dau...
×